Δευτέρα, 31 Μαρτίου 2014

Relation and resemblances between Romanian and Albanian

Excerpts from:

"The Dacians - People of Ancient Times"

http://www.geocities.com/cogaionon/article9.htm....


10. Other arguments


- The Romanians are today a numerous people. Therefore, it can be hardly imagined that the cradle of the Romanians is a small region, for example the center of the Balkans (the valleys of the Morava and Timoc rivers). There are known enough cases in which a language spoken by a small population witnessed a considerable expansion, but this was possible only through conquests, due to a certain military or cultural prestige of the language, and definitely this isn't the case of the Romanians.
- The Romanian word �pam�nt� (�earth�) has a very interesting etymology: It comes from the Latin word �pavimentum� which meant �paving�. What we remark is that only north of the Danube this word is widely used, so only north the river the urban population was forced to move, suddenly and massively, in the countryside.
- Another word that testifies the formatiion of the Romanians north of the Danube is the word �luna� (both �month� and �moon�). Romanian is the only Romance language that uses the same word for the celestial body and for the period of time. This fact wouldn�t have told us much if there hadn�t been discovered an inscription in Roman Dacia, where the word was used for is temporal meaning. If we add that for the Romanians from south of the Danube the word doesn�t have this double significance, the permanence of it on the territory of Dacia and the continuity of the autochthons are evident conclusion.

10. The resemblances between the Romanian and the Albanian languages


- In these last paragraphs I shall surpasss the strict problem of proving the continuity, because what I shall expose has a special importance for the destiny of the Dacian people.

- The links between the Romanian and the Albanian languages are numerous and have always represented one of the main arguments of the immigration theory.
- First of all, of the 160 words that aree considered to have a Dacian origin, 90 can also be found in Albanian. Many of these are basic words in the two languages (brad - fir, m�nz - colt, g�t - neck, buza - lip) and evidently belong to an ancient background.
- There are many other resamblences: the sound a which is the same in both languages (written � in Albanian), the transformation of n in r (the rotacism of n), the rithm of the words (/ \ _), the postposed article - at these can be added many evolutions of words, but I won�t list them in this article.
- Any linguist will see in these resambleences a common background and not simple borrowings resulted from geographical closeness. The genetic relationship between the two peoples is evident.
- The Albanian, although it isn�t a Romannce language, it presents an important Latin component. We have to remark that the ancient Latin element is very close to that of the Romanian: the vocalism is identical and different from that of the other Romance languages, the double use of the article, the same form for the genitive and the dative cases (although the two distinct cases exist), many words that are missing in other Romance languages, or words that only in the two languages have a new meaning, etc. It is important to underline the fact that these resemblances don�t exist between the Albanian and the Dalmatian, the language spoken by the Romanized Illyrians from the coast of the Adriatic Sea, so the Albanian must have been formed in the sphere of the Eastern part of the Romanized Balkans.

- In the following paragraphs, I shall prresent arguments that prove that the Albanians descend from the Dacians that were not Romanized.
- This theory if sustained by well-known linguists, like the Italian linguist Giuliano Bonfante, or the Bulgarian Vladimir Georgiev. The Albanian scholars, are mostly adepts of the Illyrian origin, but we can doubt their objectivity, as the desire to prove their autochthony is quite evident.
- Unfortunately, the Romanian historians and linguist haven�t much studied this problem, and they analyzed it only in the context of the Romanian continuity.

11. The origin of the Albanians


- First of all, we should notice that thee origin of the Albanians is just as problematic as that of the Romanians, because both appear in the written history only in the 10th century.
- In the second half of the first millennnium the Albanians inhabited the region of the cities Nis, Skopje and Stip - this fact is mainly testified by the names of these cities, which feature an Albanian phonetic evolution.
- There are many arguments against the Allbanian autochthony in modern Albania and against their Illyrian origin: the names of the cities (Dures, Skoder) and the rest of the toponymy, which is generally of Slavic; the maritime terminology which is entirely borrowed: the main occupation represented by sheep raising.
- The lack of the ancient Greek words in the Albanian language, together with the presence of numerous Latin words, excludes the ancestors of the Albanians from the territory of Greek influence, which also included the southern part of modern Albania.

- But, the starting point of any study off the Albanians� origin must always be the connection between Albanian and Romanian. The interpretation of the resemblances can only lead to the conclusion that the Romanians and the Albanians were once the same people, a part of which was Romanized and other that was not. The fact that more than half of the words of the ancient , not Latin, layer of the Romanian, can only be found in Albanian, forbids us to accept the idea that the bases of the two modern languages, are constituted of two different ancient languages, only a little related.
- Thus, the Illyrian origin of the Albaniians becomes very improbable. We know that the Balkan Peninsula (the central and northern part) was inhabited in antiquity by three large peoples:

12. The Albanians - Dacians that were not Romanized


- Proving a Dacian presence south of the Danube are not only the names of settlements with the Dacian ending (dava), but also the historical information about the displacement of once 100.000 and other time 50.000 Dacians from north of the Danube (these two stages of colonization took place before the Roman conquest of Dacia, during the rule of Claudius and Augustus).
- But the origin of the Albanians doesn�tt have to be based just on the Dacians and Thracians that lived at the beginning of the Christian era on this territory. Other facts testify a migration of Dacians that were not Romanized, from the north of the Danube, and that occurred later, in the 4th century AD.
- This migration is also necessary due too the certain Romanization of the center of the Balkans for many centuries, being improbable that a large population escaped the Romanization.
- An astonishing fact is that among the 990 words that are common for the Romanian and the Albanian languages, less than a half can be found in the southern dialects of the Romanians (the Macedo-Romanian and Megleno-Romanian languages). More than that, an important characteristic that links the two languages is also absent in these dialects - the rotacism of n (that is present in the southern dialect of the Albanian). I must mention that the rotacism is found at the Istro-Romanians and the Romanian in Crisana and Maramures - the Istro-Romanians are evidently originating from the Western regions of the formation territory of the Romanians.

- This facts suggest a migration of not-RRomanized Dacians, from outside the border of the Roman Dacia, but there are even more proofs. A fact of major importance is the transfer of the entire tribe of the Carps inside the Roman Empire, in the last years of the 3rd century. This information is recorded by three ancient writers and if confirmed by archeology.
- The Carps, a Dacian tribe living in Molldova, witnessed a significant development during the 3rd century, attacking many times Dacia and other Roman provinces. At the end of the 3rd century the settlements of the Carps disappear and Moldova is occupied by the Goths. Thus the migration of the Carps is a certainty. We even know the place in the empire where they were colonized - it is the region of the modern city of Pecs, in Hungary. However, we cannot be so radical to suppose that the Carps were entirely removed from the north of the Danube; there exists information about Carps that continue to attack the empire, and archeological findings attest their presence in the abandoned province of Dacia.

- From all these elements we can draw a cconclusion concerning the ancestors of the Albanians.
- The Albanians were formed of Dacians thhat migrated from the north of the Danube and that intermingled with the Dacian-Thracian-Illyrian population from the center of the Balkans, the Dacian language being the one that prevailed.
- In their migration from the region of PPecs to the center of the Balkans, the Carps were probably joined by Dacians from the north-west of Dacia (which are attested in large number for the 3rd-4th c.). This migration was caused by the devastating invasion of the Huns (the end of the 4th century). It is well known that this invasion caused dislocations of populations - the best example is that of the Goths that abandoned Moldova and Eastern Muntenia to move in the Empire. Even Attila, in the middle of the 5th century, when the center of the Hun empire if placed between the Danube and Tisza rivers, demands that the people he subdued and who abandoned their settlements to establish themselves in the Byzantine Empire, be returned to him.
- Thus, before the arrival of the Slavs, the Proto-Albanians live in the region of Nis, Skopje, Stip, and later (the 9th-10th c.) they will move south-west, occupying the territory of modern Albania. Still, we can accept and extend to the west of the cradle of the Albanians, including a part of the Dinaric Mountains, but this limit is hard to be identified.

- I shall end with one last linguistic faact concerning the name of the Carpathian Mountains. This toponym, with an evident connection with the name of the Carps, has no explanation in the Romanian language (this is true for the whole toponymy that was preserved from the time of the Dacians). But there exists a language that can explain the meaning of this name: in Albanian, the word �carp�� means �stone�, so the Carpathians are nothing but the �Stony Mountains�.

Copyright © 2006 Mihai Ciocârlie

Romanian Language (original) version: 

Dacii - istorie şi civilizaţie

10. Alte argumente


- Românii sunt astăzi un popor numeros. Asstfel, foarte greu s-ar putea imagina leagănul românilor că fiind o regiune restrânsă, de exemplu centrul Balcanilor (valea Moravei şi a Timocului). Se cunosc destule cazuri în care o limbă vorbită de o populaţie mică a cunoscut o răspândire considerabilă, dar acest lucru a fost posibil numai prin cuceriri, printr-un anumit prestigiu militar şi cultural al acelei limbi, ceea ce nu poate fi valabil şi pentru români.

- Cuvântul ‘pământ’ din limba român�ă prezintă o etimologie foarte interesantă: el provine din latinescul ‘pavimentum’, care înseamnă ‘pavaj’. De remarcat este faptul că doar la nordul Dunării acest cuvânt are o utilizare mai răspândită, deci doar la nordul Dunării populaţia urbană a fost forţată să se mute, brusc şi masiv, în mediul rural.
- Un alt cuvânt care dovedeşte originea noord-dunăreană a românilor este ‘lună’. Limba română este singura limbă romanică care foloseşte acelaşi cuvânt pentru astru şi pentru perioada de timp. Acest fapt nu ne-ar spune mare lucru dacă nu s-ar fi descoperit o inscripţie din Dacia romană în care cuvântul ‘lună’ este folosit cu sensul său temporal. Iar dacă mai adaug că la românii sud-dunăreni cuvântul nu cunoaşte această dublă semnificaţie, păstrarea lui permanentă pe teritoriul Daciei şi continuitatea autohtonilor sunt evidente.

10. Asemănările între română şi albaneză


- În aceste ultime paragrafe voi depăşi pproblema strictă a argumentării continuităţii, pentru că ceea ce voi expune prezintă o importanţă deosebită chiar pentru destinul poporului dac.

- Legăturile dintre română şi albaneză sunt numeroase şi au constituit întotdeauna unul din argumentele principale ale teoriei imigraţioniste.
- În primul rând, dintre cele 160 de cuvinnte considerate dacice din limba română, 90 se regăsesc şi în albaneză. Multe din aceste cuvinte sunt cuvinte de bază ale celor două limbi (brad, mânz, gât, buză, etc.) şi aparţin evident unui fond arhaic.
- Există multe alte asemănări: sunetul ă� comun celor 2 limbi (scris ë în albaneză), trecerea lui n în r (rotacismul lui n), ritmul cuvintelor (/ \ _ ), articolul postpus - la acestea se mai adaugă şi numeroase evoluţii de cuvinte, dar pe care nu le mai menţionez în acest articol.
- Orice lingvist recunoaşte în aceste asemmănări un fond comun şi nu simple împrumuturi datorate convieţuirii pe acelaşi teritoriu. Este evidentă înrudirea genetică dintre cele două popoare.
- Albaneza, deşi nu este o limbă romanică�, prezintă o componentă latină importantă. Trebuie remarcat că elementul latin vechi este foarte asemănător cu cel al românei: vocalism identic şi diferit de cel al celorlalte limbi romanice, folosirea dublă a articolului, aceeaşi formă pentru genitiv şi dativ (deşi există cele două cazuri distincte), multe cuvinte care lipsesc în celelalte limbi romanice sau care au primit un sens nou doar în cele două limbi, ş.a. Trebuie subliniat că această apropiere nu există şi între albaneză şi dalmată, limba vorbită de ilirii romanizaţi de pe coasta Adriaticei, deci albaneza trebuie să se fi format în sfera romanităţii balcanice estice.

- În continuare voi aduce argumente care deemonstrează că albanezii sunt urmaşi ai dacilor neromanizaţi.
- Această teorie este susţinută de lingviişti renumiţi, precum italianul Giuliano Bonfante sau bulgarul Vladimir Georgiev. Savanţii albanezi sunt în general adepţii originii ilire, dar de obiectivismul lor ne putem îndoi, fiind evidentă dorinţa de a-şi susţine autohtonia.
- Din păcate istoricii şi lingviştii rom�âni s-au ocupat prea puţin de această problemă, analizând-o doar în contextul argumentării continuităţii.

11. Originea albanezilor


- Să spunem pentru început că originea allbanezilor este la fel de problematică ca şi cea a românilor, deoarece şi unii şi alţii apar în istoria scrisă abia în secolul X.
- În a doua jumătate a primului mileniu paatria albanezilor a fost regiunea oraşelor Niş, Skopje, Ştip - acest lucru este dovedit în primul rând chiar de numele acestor oraşe, care prezintă o evoluţie fonetică albaneză.
- Există numeroase argumente împotriva auttohtoniei albanezilor în Albania de azi şi a descendenţei lor ilire: numele oraşelor (Dures, Skoder) şi restul toponimiei în general slavă; terminologia maritimă care este în întregime împrumutată, ocupaţia principală reprezentată de păstorit.
- Lipsa cuvintelor greceşti antice în limbba albaneză, împreună cu prezenţa a numeroase cuvinte latine, îi exclude pe strămoşii albanezilor din teritoriul de limbă greacă, care cuprindea şi jumătatea sudică a actualei Albanii.

- Dar, orice studiu al originii albanezilor trebuie să pornească în primul rând de la legăturile strânse dintre română şi albaneză. Interpretarea acestora nu poate să ducă decât la concluzia că românii şi albanezii au reprezentat cândva acelaşi popor, din care o parte a fost romanizată, iar alta nu. Faptul că mai mult de jumătate din cuvintele de fond, preromanice, din limba română se regăsesc doar în albaneză, ne împiedică să acceptăm ideea că la baza celor două limbi moderne s-au aflat două limbi diferite, doar într-o anumită măsură înrudite între ele.
- Originea iliră a albanezilor devine astfeel foarte improbabilă. Se ştie că Peninsula Balcanică (partea centrală şi nordică) a fost locuită în antichitate de trei mari popoare: iliri, traci şi daci - cu observaţia că dacii erau într-o anumită măsură înrudiţi cu tracii. Linia despărţitoare între iliri şi grupul daco-tracic a fost situată probabil pe râurile Vardar şi Morava, deşi apartenenţa etnică a populaţiilor care au locuit centrul Balcanilor este destul de incertă. Toate informaţiile pe care le avem (texte antice, toponimie, antroponimie) separă net pe daco-traci de iliri, deci nici ideea unor limbi foarte asemănătoare nu poate fi acceptată.
- Teoria solidă a continuităţii româniloor la nordul Dunării, ne conduce către o origine dacică, eventul daco-tracică a albanezilor.

- Centrul Balcanilor, regiunea Niş, Skopje,, Ştip, a fost pentru multe secole sub influenţa limbii latine (este situat la nord de linia Jirecek). Pentru această regiune dovezile indică un amestec de populaţii dacice, tracice şi ilire.
- Mai spre est, Munţii Balcani separă teriitoriul romanizat, de-a lungul Dunării, de cel grecizat din sud. În această parte nu se poate imagina păstrarea unui numeros popor neromanizat şi care în plus nu a suferit de loc influenţa limbii greceşti.
- Lingvistul bulgar Vladimir Georgiev, bun ccunoscător al limbii trace, a demonstrat pe baza unor fenomene fonetice că limba dacă este mai apropiată de albaneză decât limba tracă (totuşi, măsura în care trebuie să deosebim limba dacă de cea tracă nu ne este bine cunoscută).

12. Albanezii - daci neromanizaţi


- Pentru o prezenţă dacică la sud de Dun�ăre, în centrul Balcanilor, pledează nu numai localităţile cu terminaţia specifică dacilor (dava), ci şi informaţiile istorice despre mutarea, o dată a 100.000, iar altă dată a 50.000 de daci de la nordul Dunării (aceste colonizări au avut înaintea cuceririi Daciei de către romani, în timpul domniilor lui Claudius şi a lui Augustus).
- Dar, originea albanezilor nu trebuie să ffie explicată doar pe baza dacilor sau tracilor care au locuit la începutul erei creştine pe acest teritoriu. Alte dovezi vin în sprijinul unei migraţii a dacilor neromanizaţi de la nordul Dunării, care a avut loc mai târziu, în secolul IV.
- Această migraţie este necesară şi datoorită romanizării evidente a centrului Balcanilor timp de mai multe secole, deci fiind destul de improbabilă păstrarea unei mari populaţii neromanizate.
- Ceea ce frapează în primul rând este faaptul că dintre cele 90 de cuvinte comune daco-românei cu albaneza, mai puţin de jumătate se întâlnesc şi la dialectele sud-dunărene ale românei (la macedoromâni şi la meglenoromâni). În plus, la acestea este absentă o caracteristică importantă care leagă cele două limbi, şi anume rotacismul lui n (prezent în albaneză doar la dialectul sudic). Mai adaug că rotacismul se întâlneşte la istroromâni şi la românii din Crişana şi Maramureş - istroromânii sunt evident originari din regiunile vestice ale teritoriului de formare a poporului român.

- Aceste fapte sugerează migrarea unor dacii neromanizaţi, rămaşi în afara provinciei romane Dacia, dar dovezile nu se opresc aici. Un fapt de primă importanţă este reprezentat de mutarea întregului neam al carpilor în Imperiul Roman, în ultimii ani ai secolului III. Această informaţie este regăsită la trei autori antici şi este în plus confirmată arheologic.
- Carpii, trib dacic locuind în Moldova, a cunoscut o dezvoltare deosebită în cursul secolului III, atacând în numeroase rânduri Dacia şi alte provincii romane. La sfârşitul secolului III se constată dispariţia culturii carpilor, părăsirea aşezărilor şi ocuparea Moldovei de către goţi. Migrarea carpilor devine astfel o certitudine. Se ştie şi locul unde au fost colonizaţi carpii în imperiu, şi anume în regiunea oraşului actual Pecs, din Ungaria. Totuşi, nu putem fi atât de categorici încât să susţinem dispariţia completă a carpilor de la nordul Dunării: există informaţii despre carpi care continuă să atace imperiul, iar urme ale acestora s-au descoperit în Dacia abandonată de romani.



- Din toate aceste elemente, putem trage conncluziile referitoare la strămoşii albanezilor.
- Albanezii s-au format prin amestecul dintrre daci migraţi de la nordul Dunării cu populaţia neromanizată, daco-traco-iliră, din centrul Balcanilor, limba dacă fiind cea care s-a impus.
- Migraţia carpilor colonizaţi în regiuneea Pecs, la care s-au alăturat probabil şi daci din nord-vestul Daciei (atestaţi arheologic în număr mare în secolele III-IV), către centrul Balcanilor, a avut loc cu ocazia invaziei devastatoare a hunilor (sfârşitul secolului IV). Este cunoscut faptul că invazia hunilor a provocat dislocări de populaţii, exemplul cel mai bun fiind acela al goţilor care au părăsit Moldova şi estul Munteniei, mutându-se în Imperiu. Chiar Attila, la mijlocul secolului V când centrul Imperiului hun este aşezat între Dunăre şi Tisa, cere să îi fie înapoiaţi supuşii care şi-au părăsit aşezările pentru a se stabili în Imperiu Bizantin
- Astfel, înaintea sosirii slavilor, proto--albanezii locuiesc regiunea Niş, Skopje, Ştip, de unde mai târziu (secolele IX-X) se vor muta spre sud-vest, ocupând teritoriul Albaniei actuale. Putem accepta totuşi şi o extensiune mai spre vest a leagănului albanezilor, cuprinzând o parte din Munţii Dinarici, dar mai greu de precizat.

- Voi încheia cu un ultim fapt de natură llingvistică, referitor la denumirea Munţiilor Carpaţi. Acest toponim, în legătură evidentă şi cu numele carpilor, nu are nici un înţeles în limba română (lucru valabil pentru întreaga toponimie păstrata din vremea dacilor). Dar există totuşi o limbă care poate explica acest nume: în albaneză, cuvântul ‘carpë’ înseamnă ‘stâncă’, deci Carpaţii nu sunt altceva decât ‘Stâncoşii’.


Δεν υπάρχουν σχόλια:

Δημοσίευση σχολίου